Târgul Estival “Carte la Nisip” şi-a deschis porţile la Casa de Cultură din Mangalia

Târgului Estival “Carte la Nisip”, ajuns la cea de a 18 a ediție, şi-a deschis porţile la Casa de Cultură din Mangalia. Până pe 9 august, locuitorii și turiștii, sunt invitați în fiecare seară, la degustări de vinuri, expoziții de pictură, lansări de carte și alte activități artistice, în compania unor personalități, precum Mircea Cărtărescu sau Andrei Păunescu.

Ediţia de anul acesta are o dublă aniversare: una a bucuriei împlinirii a 25 de ani de la lansarea sa, pe 25 iulie 1990, dar şi una a regretului, pentru că Târgul îşi trăieşte, ultimele zile.

Ideea unui Târg de Carte a apărut, după cum mărturiseşte Gheorghe Todor, înainte de 1990.

La rândul său, prof. univ. dr. Paul Marinescu îşi aminteşte cum a demarat ideea unui târg privat de carte la Mangalia.

Prof. Ionel Dumitrescu, unul dintre artizanii târgului, spune că a fost martor al ambelor “nebunii” culturale de la Mangalia – deschiderea primei librării private din România, într-un garaj ce purta numele de Nichita Stănescu şi organizarea primei ediţii a târgului, la Club Bazin din Neptun.

“In Honore, Mangalia” aduce, după cum ne-a mărturisit organizatorul său, Gheorghe Todor, o bună parte a invitaţilor ediţiilor anterioare:

Evenimentele culturale ale Târgului Estival “Carte la Nisip”, vor avea loc în fiecare seară, începând cu orele 20.30, la Casa de Cultură din Mangalia.

Redactor: Mihaela Dubei-Marin