Târgul de turism ”Vacanța” și-a deschis porțile

La ediția din acest an a Târgului de turism ”Vacanța” participă 26 de expozanți, reprezentând opt mari agenții. Târgul se adresează, în special, publicului larg constănțean, observându-se,  în ultima perioadă, o preocupare din ce în ce mai mare de a căuta ajutor calificat în programarea vacanțelor în țară și peste hotare.

Constanţenilor le-au fost pregătite oferte de vacanță atractive, la prețuri pentru fiecare buzunar, atât în țară, cât și în străinătate.

O pată de culoare o reprezintă participarea la acest târg a reprezentanțiilor instituțiilor de învățământ liceeal, cu profil servicii, organizatorii oferind astfel viitorilor lucrători din domeniul turismului șansa de a lua un prim contact cu astfel de evenimente.

Târgul de Turism ”Vacanța” își așteaptă vizitatorii, de vineri și până duminică, între orele 10 și 22, organizatorii pregătind numeroase suprize, constând în diverse spectacole, dar și în tombole atractive.

Reporter: Paul Alexe ; Imagine: Adrian Corchie