Târgul de îmbrăcăminte şi încălţăminte revine la Constanța (VIDEO)

Constănţenii luaţi prin surprindere de sosirea iernii au ocazia să își reînoiască garderoba. Ultima ediție a Târgului de îmbrăcăminte şi încălţăminte își va deschide porțile miercuri  la Pavilionul Expozițional din Mamaia. La eveniment vor participa 150 de firme din toată țara, cu oferte vestimentare tentante atât din punct de vedere calitativ, cât și a prețurilor.

Producătorii și comercianții autohtoni de îmbrăcăminte și încălțăminte vor aduce moda la malul mării. Pe lângă hainele de zi cu zi, constănțenii vor avea posibilitatea să își achiziționeze şi vestimentația pentru seara de Revelion precum și cadouri specifice sărbătorilor de iarnă.

Ultima ediție din acest an a Târgului de îmbrăcăminte şi încălţăminte se va desfășura în perioada 5-9 decembrie.

Reporter: Camer Negip ; Imagine: Victor Nita