Târg de artă și antichități, la Constanța

Târgul de Artă și Antichități “Constanța Revival Romania 100″, eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri, este deschis publicului larg până pe 19 august. Desfășurat în Piața Ovidiu, evenimentul ne prezintă o gamă variată de antichități, obiecte de artă și colecționabile.

Centrul istoric al orașului Constanța găzduiește în acestă perioadă  târgul de artă și antichități, dedicat Centenarului Marii Uniri. Aici, pasionații pot găsi o gamă variată de exponate, de la antichități țărănești până la bijuterii sau obiecte de artă.

În cadrul evenimentului și-au dat întâlnire peste 50 de colecționari din toată țara.  De asemenea, amatorii de lucru manual se pot bucura  de workshop-uri de olărit, pielărit și metaloplastie.

Știm cu toții că nu este deloc ușor să obții astfel de obiecte de colecție într-un timp scurt. Realizarea lor poate dura de la câteva zile până la săptămâni întregi.

Târgul va fi deschis zilnic între orele 10.00-22.00, până pe data de 19 august.

Redactor: Alexandra Panait