Târg caritabil de mărtișoare

Elevii unei școli din Mangalia marchează începutul primăverii printr-o acțiune menită să le aducă zâmbetul pe buze și copiilor mai puțin norocoși.  De la șnururi împletite în alb și roșu, până la flori care vestesc noul sezon, dar și felicitări cu motive tradiționale, toate au fost expuse spre vânzare, iar banuții strânși vor fi donați.

Elevii Şcolii Gimnaziale Sfântul Apostol Andrei din Mangalia au declanşat o amplă acţiune caritabilă, ce constă în confecţionarea de mărţişoare şi felicitări de 1 Martie, pe care cei mici, împreună cu părinţii şi cadrele didactice le vor vinde zilele acestea. Potrivit consilierului educaţional al Şcolii Sfântul Apostol Andrei, Alina Nicolae, aceasta este o lecţie de viaţă pentru copiii unităţii de învăţământ.

Cei mici s-au implicat activ în această activitate, lucrând cu răbdare şi migală, obiecte hand-made, pentru a veni în ajutorul celor aflaţi în necaz.

Şcoala Sfântul Andrei din Mangalia este prima unitate de învăţământ în care a luat fiinţă această tradiţie.

Obiectele puse la vânzare de Mărţişor au fost lucrate de cei mici cu sprijinul părinţilor, dar şi al bunicilor, aceştia păstrând tradiţii vechi, pe care de dispariţie.

Toţi banii strânşi în cadrul evenimentului vor fi oferiţi unei familii din Cumpăna, a cărei fetiţă suferă de o boală necruţătoare.

Redactor: Mihaela Dubei-Marin