Taner Reşit, singurul primar tătar din România

Comunitatea tătară din județul Constanța se implică activ în viața localităților în care își desfășoară activitatea. O serie de reprezentanți ai comunității au fost aleși în consiliile locale, iar  singurul primar tătar din România este la frâiele administraţiei publice din comuna Tuzla. Toţi spun că, prioritare sunt proiectele pentru binele localităţilor pe care le reprezintă, însă, în acelaşi timp, sunt decişi să îmbunătăţească viaţa comunităţii turco-tătare.

Taner Reşit este primarul ales al comunei Tuzla. A intrat în politică în 2004, direct în… Partidul România Mare! La vrema respectivă, Corneliu Vadim Tudor a fost extrem de mândru de faptul că partidul pe care îl păstorea avea, în rândurile sale, un tânăr membru musulman, decis să lupte pentru ţara lui. În decursul anilor, actualul primar de Tuzla a trecut prin curtea Partidului Noua Generaţie, Creştin Democrat!, iar acum a fost ales de pe listele PSD.

La ora actuală, privind campania pe care a avut-o de trecut, edilul spune că bătălia pentru fotoliul de primar a fost destul de uşoară, iar greul abia de acum începe, întrucât are de rezolvat probleme extrem de grave.

La Mangalia, pentru prima oară în politică şi, în acelaşi timp, în Consiliul Local, o găsim pe Ghiulserim Sali, cadru didactic la Liceul Teoretic Callatis. Aceasta spune că misiunea pe care şi-a ales-o este una dificilă, pe care a primit-o ca pe o provocare.

Consilierul Local spune că doreşte să se implice cât mai mult în problemele ce ţin de învăţământul din Mangalia, de latura socială a comunităţii locale, dar şi în rezolvarea situaţiei cimitirului musulman.

Indiferent de funcțiile ocupate în cadrul aparatului administrativ local, tătarii își desfășoară activitatea în folosul comunităților locale pe care le reprezintă, dar nu uită, nicio clipă, că sunt reprezentanți ai comunității tătare, una dintre cele mai importante din Dobrogea.

Redactor: Mihaela Dubei-Marin