Tabere educaționale în străinătate

Ofera educațională pentru universitățile străine se adaptează noilor cerințe. Copiii românilor vor să învețe în marile orașe ale Europei fie pentru doar o săptămână, fie pentru 3-4 ani dacă vorbim de facultate. Reprezentanți a peste 100 de instituții școlare din lume au venit la Constanța pentru a sta de vorbă cu viitorii studenți și pentru a-i ajuta să ia cea mai bună decizie pentru viitor.

Elevii români sunt doriți de mai toate facultățile din lume, și asta pentru că avem rezultate tot mai bune la învățătură. Ofertele educaționale a peste 100 de instituții din întreaga lume au fost prezentante viitorilor studenți constănțeni. Universități din țări precum Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Elveția sau China și-au adaptat curicula școlară în conformitate cu cerințele de pe piața muncii.

Unele instituții de învățământ vin cu oferte pentru tabere educaționale, individuale sau de grup, în destinații precum Franța, SUA, Elveția, Spania, Germania sau Marea Britanie.

Ilinca are 11 ani și deja știe ce vrea să devină atunci când va fi mare. Încă de la această vârstă este pasionată de medicină și vrea să ajungă un cardiolog renumit. Pentru a-și dezvolta cunoștințele despre acest domeniu, la vară va merge într-o tabără educațională în Marea Britanie.

La târgurile educaționale de acest gen se pot face înscrieri pentru susținerea testelor de orientare profesională. Acestea sunt create pentru copiii și tinerii din diferite grupe de vârstă.

Reporter: Cerasela Videanu ; Imagine: Adrian Florea