Tabăra Delfinul din Năvodari este gazda celei de-a II-a ediţii a concursului naţional „Navo-Pontica” (VIDEO)

Jocuri sportive, probe de pescuit, de gătit sau de înot. Sunt doar câteva din probele pe care elevii din 13 judeţe trebuie să le parcurgă în cadrul concursului Navo-Pontica, organizat în aceste zile în Tabăra Delfinul din Năvodari. Membrii juriului spun că au pregătit multe suprize şi premii pe măsura eforturilor.

În perioada 20-24 august 2012, Tabăra Delfinul este gazda celei de-a II-a ediţii a concursului naţional „Navo-Pontica”, organizat de Şcoala „Tudor Arghezi” din Năvodari.

În cadrul acestui concurs vor fi prezenţi 95 de elevi și profesori din 13 județele, printre care şi Constanța. Pe parcursul a patru zile de competiţie, elevii vor trebui să aplice cunoţinţele dobândite până în present şi să manifeste inițiativă și creativitate.

Printre primii sosiţi, se numără şi elevii din Câmpulung Muscel.  Copiii sunt nerăbdători să înceapă concursul, mai ales că unii dintre ei au fost şi anul trecut.

Nici dascălii nu-şi pot ascunde emoţiile pentru această a doua ediţie de concurs.

Printre invitați se numără formația de muzică ușoară ,,Youvenis Group” de la Clubul Copiilor Întorsura Buzăului,, care le va oferi participanţilor un spectacol de execpţie.

Reporter: Denisa Stoenescu ; Imagine: George Dima