Sute de năvodăreni au sosit încă de la primele ore ale dimineții la biserica Buna Vestire (VIDEO)

Prima duminică din postul Crăciunului a adunat sute de credincioși la biserică. Dis de dimineață năvodărenii au sosit la biserica Buna Vestire. Cu încredere că Cel de Sus îi va ajuta, oamenii s-au rugat, au aprins lumânări și au dat pomelnice. Un loc special în rugăciunile lor l-a ocupat edilul Nicolae Matei, pe care oamenii speră să îl vadă acasă cât mai curând.

Postul Crăciunului, al doilea ca importanţă după postul Paştelui, a început pe 14 noiembrie şi se va încheia pe 24 decembrie, în Ajun.

Reporter: Camer Negip ; Imagine: Alex Brinzaru