Sudul litoralului îi atrage pe familiști

Daca Mamaia tinde sa devină varianta românească pentru mult mai celebra stațiune Ibiza, sudul litoralului îi atrage din ce in ce mai mult pe turistii familisti. Asa se face ca minivacanta de rusalii este ocazia perfecta pentru ca mii de familii din toate colturile tarii sa aleaga ca destinatie statiuni precum Jupiter sau Venus.

Resorturile all inclusive ori hotelurile cu facilitati pentru copii au fost cele mai căutate de către turiștii care au ales sudul litoralului. Pe lângă atmosfera mai liniștită,  si preturile sunt mai mici decât la Mamaia.

Copiii se distrează, iar părinții se relaxează! Acesta pare să fie sloganul hotelierilor în minivacanța de Rusalii. Spre exemplu, la acest resort de 4 stele din stațiunea Venus, distracția și zâmbetele de pe chipurile celor mici au fost aduse de personaje din basme.

Pentru ca cei mici să se distreze, resortul le oferă prichindeilor loc de joacă în aer liber, dotat cu trambulină, tobogane, leagăne şi căsuțe, o piscină încălzită, dar și multe alte suprize.

Pe lângă toate aceste facilități, complexul mai oferă și alte servicii dedicate copiilor, cum ar fi… o grădiniță.

Intr un alt complex hotelier, din Jupiter, proprietarii au amenajat chiar o minigradina zoologica unde copiii cazati isi pot face prieteni noi din randul necuvantatoarelor.

Cu alte cuvinte turistii cazati in sudul litoralului nu au nevoie de un portofel doldora de bani pentru a petrece cateva zile la mare. Iar Sudul, atat de hulit in anii trecuti, pare sa se transforme in destinatia ideala pentru turismul de familie.

Redactor: Paul Alexe