Strongman, spectacol garantat la Mamaia

Litoralul românesc capată greutate pe final de sezon estival! Cei mai puternici oameni din lume au venit la malul mării pentru a-și testa forțele în cadrul competiției – spectacol, Strongman. Ediția de la Mamaia este cea mai grea de pînă acum, recunoaște chiar și campionul de anul trecut, constănțeanul Alex Arginteanu.

Nume grele la competiția spectacol de la Mamaia. Cel mai puternic om din România, de anul trecut,  Alex Arginteanu, Sukman Rodion, omologul său din Republica Moldova, dar și un arbitru pe măsură – Ion Oncescu, de cinci ori campion mondial la skandenberg au putut fi văzuți în acțiune. 20 de sportivi din România și Republica Moldova s-au încumetat la cea mai grea provocare Strongman de cînd există competiția.

Pe Sukman l-ați văzut în cadrul unei competiții televizate unde a făcut senzație și, deși este și el accidentat, nu a putut refuza o provocare ca cea de la Mamaia.

Cele 5 probe de concurs au făcut senzație pe arena de la Perla.

Proba din imagini se numește Roata lui Conan, iar sportivii au avut de făcut cît mai multe ture într-un interval de două minute, cu 160 de kilograme la purtător. Revelația momentului a fost Ștefa, unul dintre cei mai tineri concurenți, este și cel care a bătut, de departe, recordul. 3 ture și un sfert în mai puțin de două minute.

Pentru asta însă, musculoșii se antrenează ore întregi în fiecare zi și au un regim alimentar extrem de strict.

Chiar dacă par intimidanți la prima vedere, sunt sportivi extrem de ambițioși cînd vine vorba de competiție și oameni cu un suflet mare în afara arenei unde fac spectacol. O spune chiar prietena unuia dintre forțoșii României, care îl însoțește peste tot prin țară și îl încurajează la competiții.

Astăzi este și ziua lui Claudiu, iar clujenii speră să aibă un motiv în plus pentru a sărbători. De altfel, galeriile au fost la fel de puternice ca și musculoșii din ring, iar fiecare zonă a țării și-a susținut preferatul  pe tot parcursul competiției. La rândul lor, sportivii le-au oferit un spectacol de neuitat.

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: George Dima