Străinii nu vin în România pentru vacanțe

Turiștii străini nu se înghesuie să vină în România, în vacanță. Potivit unei publicații a Institutului Național de Statistică, țara noastră a atras în primele nouă luni din acest an puțin peste 2,2 milioane de vizitatori, în creștere cu 2,1% comparativ cu perioada similară din 2017. Cu toate acestea, mai mult de jumătate dintre ei au fost oameni de afaceri veniți în vizită de lucru.  

Din păcate, majoritatea turiștilor care ne-au vizitat România nu au venit pentru a se bucura de frumusețile țării ci, principalul motiv al sejurului petrecut aici l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii. Chiar și așa, ei au adus în țara noastă aproape 5,2 miliarde de lei, iar jumătate din acești bani au reprezentat cheltuielile de cazare. În medie, un străin a cheltuit circa 2.400 lei cu tot cu cazare. La fiecare 100 de lei cheltuiți, 52 de lei au fost pentru cazare, 17,3 lei pentru masa la  restaurant, 7 lei pe transport, 12,6 lei pe cumpărături, 4,8 lei pentru recreere, iar restul pentru altele.
Potrivit Institutului Național de Statistică, aproape jumătate dintre cei care ne-au trecut pragul au apelat la agențiile de turism.

„48,9% din nerezidenţi şi-au organizat sejurul în România prin agenţii de turism, principalul mijloc de transport folosit pentru sosirea în România fiind avionul. Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 48,9% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 33,8% şi-au organizat singuri sejurul”, informează INS.

Potrivit aceleiași surse, turiștii europeni, care au cheltuit cei mai mulți bani în țara noastră au fost germanii, urmați de italieni și englezi. De remarcat sunt și turiștii americani. Aceștia au adus în România peste 392 de milioane lei. Și turiștii israelieni au cheltuit în țara noastră peste 607,6 milioane lei.