Statiuni pustii de Paşte

La fel ca în fiecare an de Paște, hotelierii din staţiunile de pe litoral au ieşit la înaintare cu pachete, spun ei, atrăgătoare şi pentru toate buzunarele. Turiştii însă au dat fuga la bulgari sau la munte, lăsând în urmă plajele goale.

Slujba de Înviere pe plajele din Constanţa şi Mangalia a devenit o tradiţie în ultimii ani, fiind principala atracţie pentru turişti. În așteptarea clienților, hotelurile din Mamaia au pregătit un program sofisticat: meniuri cu delicatese, excursii la mănăstiri, vânătoare de ouă de ciocolată, pentru copii. Deși stațiunea a fost aproape goală, hotelierii se declară mulțumiți de numărul turiștilor care  au fost prezenți pe litoral.

Cu toate că mai este puțin până la 1 mai, cele mai multe stațiuni de pe litoral nu sunt încă pregătite să-și deschidă porțile. Dovadă stau plajele care se află într-o stare deplorabilă.

Cei mai mulţi turisti sunt aşteptaţi în minivacanța de 1 mai, când, oficial, se va deschide sezonul estival.

Redactor: Raluca Damian