Sprijin internațional pentru Albania

Și România sprijină Albania! Țara noastră a trimis în această după-amiază o echipă de căutare-salvare RO-USAR, formată din 52 de specialiști din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Două aeronave militare au transportat spre Albania resursa umană împreună cu echipamentele și tehnica de intervenție. Ministrul Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a aprobat efectuarea zborului către această țară, cu două aparate C-27J Spartan şi C-130 Hercules ale Forţelor Aeriene Române.

“Misiunea va fi executată la solicitarea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în urma primirii solicitării de asistenţă internaţională formulată de guvernul albanez prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării Naționale.

Echipa va executa misiuni de căutare-salvare a persoanelor surprinse sub dărâmături în zona afectată de seismul de 6,4 grade pe scara Richter, produs în cursul nopții de luni spre marți. Echipa Unităţii speciale pentru situaţii de urgenţă din cadrul IGSU este cea autorizată de Naţiunile Unite pentru o astfel de misiune.

Raed Arafat a precizat că s-au solicitat mai multe echipe, fiind foarte important timpul de reacţie.

“E foarte important timpul de reacţie, pentru că la cutremur se consideră o situaţie de urgenţă majoră. Dacă te duci după o zi, două, e prea târziu. (…) Această echipă va acţiona în zona respectivă până se va decide oprirea operaţiunilor de căutare-salvare.”, a menţionat Raed Arafat.

Premierul de la Tirana, Edi Rami, a mulțumit țărilor care și-au arătat spijinul față de Albania. Kosovo a trimis un echipaj de urgență, în timp ce premierul grec Kyriakos Mitsotakis a ordonat ca două echipe de salvatori compuse din 41 de pompieri experimentaţi să meargă în Albania. La apelul guvernului albanez, a răspuns afirmativ și Turcia, care a spus că va trimite o echipă de salvatori și medici.

Redactor: Mihaela Țânțaru