Spre Schengen, prin România

Lucrătorii din cadrul S.P.F. Ostrov au desfăşurat, în baza unei informaţii, o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. În urma unui control, polițiștii au identificat un grup de nouă persoane, cinci adulți și patru copii, care încercau să traverseze pe jos, ilegal, țara. Adulții au vârste cuprinse între 22 și 44 de ani, iar copii au între 1 an și 12 ani. Migranţii au declarat că doreau să ajungă într-o țară din spațiul Schengen. Aceştia au trecut frontiera de stat prin zona verde dinspre Republica Bulgaria şi intenţionau să își continue drumul cu diverse mijloace de transport. Pe numele cetățenilor străini au fost înocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de „intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat”.

Redactor: Denisa Stoenescu