Sportivi care au avut rezultate foarte bune în anul acesta au fost și ei răsplătiți de Moș Crăciun

Băieții de la CS „Cleopatra” au demonstrat că sunt și buni colindători și au susținut un program de colinde.

Rugby-știi de la Clubul Sportiv Cleopatra au primit, în avans, cadouri cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Sportivii au avut rezultate foarte bune anul acesta, atât pe teren cât și la școala.

Directoarea liceului la care învață băieții, vorbește cu mândrie despre ei și spune că sunt elevi silitori, astfel că merită cadourile pe care le-au primit.

Pentru anul viitor, obiectivele sunt îndrăzneţe: câştigarea titlului naţional la juniori, promovarea a 3-4 jucători în echipa naţională. Înfiinţarea celei de-a doua clase cu program special de rugby la Liceul Tehnologic „Gh. Duca” şi continuarea acţiunilor de selecţie în judeţ sunt și ele pe lista obiectivelor de anul viitor.

Băieții au pregătit și o surpriză muzicală, drept mulțumire.

În perioada sărbătorilor de iarnă, echipa va fi în vacanţă, reunirea lotului fiind programată pentru data de 13 ianuarie.

Reporter: Cerasela Videanu ; Imagine: Adrian Florea