Sport cu tradiție

Despre cei 25 de ani de activitate, sărbătoriţi alături de sportivii pe care îi antrenează, ne-a vorbit preşedintele clubului, Florin Iordănoaia, 6 Duan centura neagră, maestru Shifu în Kung-Fu, cel mai mare grad din Kung-Fu în România.

Promulgarea Legii Sportului, în anul 2000, a oferit posibilitatea reorganizării Ligii sub titulatura Clubul Sportiv ”Marea Neagră”, cu sediul la Constanţa, acolo unde, pe lângă faptul că se antrenau cei mai mulţi sportivi afiliaţi, se aflau şi toţi sponsorii clubului. La Mangalia a fost înfiinţat Clubul ”Shaolin Callatis”, la care, până la ora actuală, sunt afiliaţi karatiştii din localitate, înscrişi la Clubul ”Marea Neagră”.

În cei 25 de ani, sute de elevi ai Clubului Sportiv ”Marea Neagră” s-au pregătit pentru performanţă. Iar rezultatele au fost multe şi spectaculoase. La ”Karate”, clubul a avut medaliaţi la campionatele din Grecia, Italia, Ungaria sau Turcia. La ”Kung Fu”, din 2004 când au demarat antrenamentele la acest stil, sportivii Clubului ”Marea Neagră” au devenit campioni europeni (2008), balcanici (2007) şi mondiali (2007 şi 2013). O situaţie aparte o constituie stilul ”Wushu”, unde, afirmă Florin Iordănoaia, din cauza faptului că sportivii Clubului ”Marea Neagră” nu au fost promovaţi la adevărata lor valoare, s-a renunţat la afilierea la Federaţia Naţională.

În 1982 artele marţiale erau interzise oficial, de regimul comunist. Acestea mai puteau fi practicate numai în unităţile militare, şansă pe care a avut-o şi Florin Iordănoaia, preşedintele Clubului ”Marea Neagră”. Acesta se consideră un norocos, întrucât şi-a putut continua, nestingherit, pregătirea.

Din 1988, antrenamentele au continuat, alături de câţiva colegi, pe Insula din Portul Mangalia. Aici au şi fost văzuţi de un localnic ”îngrijorat”, care i-a reclamat la Miliţie.

În prezent, sportivii din Mangalia practică artele marţiale, în cadrul Clubului ”Marea Neagră”, în condiţii precare: pe timpul sezonului rece, aceştia sunt nevoiţi să se antreneze într-o sală aproape îngheţată, neracordată la sistemul de încălzire şi slab iluminată. Este şi motivul pentru care conducerea clubului face un apel la Primărie şi la Consiliul Local, pentru a repara sala de la Casa Tineretului, în care îşi desfăşoară activitatea micii sportivi.

Redactor: Mihaela Marin-Dubei