Spitalele şi clinicile private îmbunătăţesc actul medical din România

De peste 20 de ani sistemul de sănătate din România se confruntă cu mari probleme organizatorice și mai ales de finanțare. Banii sunt puțini dar și prost gestionați. Pe acest fond, apariția clinicilor și spitalelor private ar putea fi o soluție de redresare. Conferința de la Constanța,  ’’Clinici și spitale private’’, aflată la cea de a 3 a ediție a dezbătut tocmai modul în care unitățile spitalicești de stat și cele private pot să colaboreze eficient în avantajul pacienților.

Schimbările dese la nivel de minister, dar și la Casa de Asigurări de Sănătate au bulversat sistemul. Este nevoie de măsuri coerente și de o finanțare corespunzătoare atât la spitalele de stat cât și la cele particulare, susţin participnaţii. Doar împreună vor reuși să asigure românilor un act medical eficient , țara noastră clasându-se în acest moment pe un loc codaș în Europa.

Prezent la eveniment a fost și managerul Spitalului Clinic Județean Constanța. Acesta și-a exprimat  punctul de vedere vis-a-vis de o eventuală grevă a medicilor.

Pentru pacient este o falsă dilemă să aleagă între stat și privat. El are nevoie de servicii medicale de calitate. Pentru asta este necesară o mai bună finanțare a sistemului de sănătate . Aceasta nu poate fi rezolvată doar prin mărirea taxelor. Este nevoie de depistarea altor surse de venit și mai ales de folosirea cu multă chibzuință a banilor colectați din sistem.

Reporter: Camer Negip ; Imagine: George Dima