Spital sau sală de așeptare?!

Spitalul municipal din Medgidia se transformă, de multe ori, într-o sală de așteptare pentru pacienții care trebuie transferați la alte unități medicale. Asta, datorită numărului mic de ambulanțe. În aceste condiții Unitatea de Primiri Urgențe este de multe ori supraaglomerată, iar nervii oamenilor sunt întinși la maximum, întrucât așteptarea poate dura până la șase ore.

Hibele sistemului medical românesc se regăsesc și la Spitalul Municipal din medgidia. Pe lângă faptul că, de foarte multe ori, pacienții sunt nevoiți să își plătească medicamentele pentru a putea fi tratați, transferul către alte unități sanitare este o altă mare problemă. Oamenii se declară revoltați. Asta pentru că cei mai mulți dintre ei nu au bani și de foarte multe ori așteaptă ore întregi pentru a fi preluați de ambulanță.

Pentru a fenta sistemul de triaj al pacienților și a scuti orele de așteptare oamenii apelează la 112 și sunt aduși cu ambulanțele la spital. Datorită acestei situații Unitatea de Primiri Urgențe de la Medgidia este un loc veșnic aglomerat. Cadrele medicale spun că lipsa educației face ca pacienții să nu cunoască cu adevărat ce înseamnă o urgență, iar jumătate dintre cazurile care ajung la camera de gardă nu sunt cu adevărat urgenţe.

Redactor: George Marinescu