Spiritul civic în Medgidia lipsește

Cele mai multe dintre trotuarele din municipiu sunt în acest moment acoperite de zăpadă. Pietonii sunt obligaţi să meargă pe carosabil, iar circulația este îngreunată.

Din anotimpul bucuriei, iarna s-a transformat, în numai o săptămână, într-un adevărat coșmar. Pe trotuarele din Medgidia se circulă cu dificultate. Utilajele au îndepărtat zăpada de pe șosea, iar accesul pietonilor pe trotuare a fost îngreunat. Mai mult decât atât, ninsoarea abundentă și viscolul au troienit zăpada și pe căile de acces pietonale. În acest moment oamenii circulă pe stradă, printre mașini. Soluția de rezolvare ar fi simplă, însă nu există mobilizare.

Pentru a evita producerea de accidente la care sunt expuse persoanele în vârstă, copiii și oricare alte persoane care circulă pe trotuare, locatarii trebuie să știe că le revin anumite obligații, atât în calitate de cetățeni, cât și de angajați sau deținători de afaceri. Este necesar să îndepărteze zăpada și gheața, ori de câte ori este necesar, de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc sau pe care le folosesc în alte scopuri.

Redactor: Daniel Albu