Spectacol total pe mare și pe uscat

Ceremoniile au început cu arborarea pavilionului, geacului și a marelui pavoaz, în acordurile Imnului național și pe fundalul celor 21 de salve de tun, salutul marinăresc în zi de sărbătoare.

Publicul a gustat din plin aplicațiile militare executate cu muniție de manevră.

 Marinarii au simulat scene de război autentic. S-au folosit armele sofisticate de pe fregate și s-au simulat atacuri din aer, de pe mare și de pe uscat.

În acțiune au intrat și scafandrii militari, care au intervenit pe mare coborând din elicoptere.

De la ceremonie nu putea lipsi Zeul Neptun, însoțit de nimfe, frumoasele mării. Și pentru ca spectatcolul să fie total, studenții Academiei Navale s-au întrecut în măiestrie în jocuri specifice marinărești.

Alături de șefii Forțelor Navale, la tribuna oficială s-au aflat ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa și cel al Internelor, Radu Stroe. Din rândul autorităților locale nu a lipsit de data aceasta Radu Mazăre, care a venit costumat în marinar și însoțit de două tinere … marinărese!

Reporter: Cosmin Bele ; Imagine: Alex Ionescu