Spectacol hipic la Mangalia

De departe, cea mai antrenantă şi spectaculoasă întrecere s-a consumat pe o distanţă de 2400 de m şi a fost câştigată de un concurent bulgar cu un pursânge englez. Iar satisfacţia a fost maximă pentru jocheu, dar şi pentru proprietar.

Vedetele competiţiei au fost bineînţeles frumoasele cabaline care, alături de jocheii lor, au primit îndelungi aplauze pentru prestaţia oferită în cadrul curselor. Deşi a fost o competiţie demonstrativă, directorul Hergheliei spune că este doar începutul. De anul viitor, pe Hipodromul de la Mangalia se vor relua cursele oficiale de galop şi trap.

Oficialităţile prezente şi-au exprimat bucuria că, odată ce a fost redată circuitului turistic, Herghelia Mangalia îşi poate arăta din nou potenţialul, înscriindu-se  printre ţările cu tradiţie în cursele de cai din Europa.

Competiţiile au fost urmărite cu interes atât de simplii spectatori, cât şi de proprietarii de cai de rasă. Domnul Adrian este singurul din România care deţine un cal pursânge englez din rasa Norman.

Înfiinţată încă din 1926 Herghelia Mangalia este un loc cu tradiţie, fiind populată numai de cai de rasă: pursânge arab, semigrei şi câţiva ponei.

Reporter: Ramona Ganescu ; Imagine: Constantin Blanaru