Specialiștii români îi ajută pe americani în lupta cu pandemia

După ajutorul acordat Italiei și Republicii Moldova, în lupta cu epidemia de coronavirus, România își trimite, din nou, specialiștii peste hotare, de data aceasta în Statele Unite.

Astfel, luni dimineață, o echipă a Ministerului Apărării Naționale (MapN), formată din 5 medici, 5 asistenți și 5 militari, a plecat în statul Alabama, pentru a oferi sprijin autorităţilor americane, în contextul măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19. Așa cum a procedat și în primele două dăți, Ludovic Orban i-a însoțit pe cei 15 specialiști la plecare.

Personalul MApN va oferi, pentru o perioadă de aproximativ două săptămâni, sprijin de specialitate omologilor americani din mai multe unităţi de îngrijire şi tratament medical pe teritoriul statului Alabama. La eveniment a participat și ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă care le-a adresat câteva cuvinte celor prezenți.

Cooperarea dintre România şi statul Alabama se desfăşoară sub auspiciile programului de parteneriat statal lansat în anul 1993, program coordonat de Comandamentul Forţelor Americane din Europa.

Redactor: Daniel Albu