Specialiștii în balneologie spun “NU” exportului de nămol

Decizia Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale de a acorda licenta de explorare si de exploatare a namolului de la Techirghiol, continuă să nască discuții aprinse. După reprezentanții sanatoriului balnear si ai autorităților locale, a venit rândul specialistilor în balneologie să tragă un semnal de alarmă si să avertizeze asupra riscurilor la care este supus “aurul negru” de Techirghiol. 

Problema nămolului de Techirghiol a fost aprig dezbatuta de oameni de stiinta si academicieni de renume  din tara si de peste hotare, la congresul national anual al societatii de medicina fizică, de recuperare medicală si balneologie, desfaurat la Techirghiol.

Considerat sănătate curată, namolul de Techirghiol ar putea ajunge marfa de export.  Statul roman a acordat licenta de explorare unei firme din Caransebeș, iar decizia i-a înfuriat pe localnici, dar si pe cei de la Sanatoriul Balnear din Techirghiol, care sunt convinsi că după explorare, va urma exploatarea namolului și implicit vânzarea lui în afara țării. Acordarea licentei a pus pe jar și mediul academic din Romania.

Firma din Caransebeș a finalizat deja exploarea primului perimetru din cele două pe care le-a obtinut. Acum rămâne doar să înceapă exploatarea nămolului, adică să îl scoată si să îl comercializeze.

Specialisti din intreaga tara, dar si de peste hotare, reuniți la Congresul anual de balneologie si recuperare medicala, au ajuns la aceeasi concluzie: namolul nu trebuie sa iasa din Techirghiol, pentru că altfel regenerarea lui ar deveni imposibilă.

Nămolul sapropelic de Techirghiol și apa sărata a lacului au facut ca în ultimii ani sanatoriul balnear să se numere printre cele mai bune din tara.

Anul acesta, sanatoriul de la Techirghiol a obtinut locul întâi în topul statiunilor balneare din Romania.

Redactor: Paul Alexe