Șpagă pretinsă pentru eliberarea unor autorizații de comerț stradal

Funcționarul Primariei Constanța a fost contactat de un localnic, la sfârșitul lunii iulie, ca sa-i obţină o autorizaţie pentru amplasarea unei tonete de legume – fructe. Inițial, i-a dat 350 euro șpaga. La câteva zile distanță, cei doi s-au mai întâlnit o dată, iar angajatul serviciului de Impozite și Taxe din Primăria Constanța a mai primit alți bani cu scopul de a obţine autorizații pentru două tonete. Conform rechizitoriului întocmit de procuror, a cerut 2.000 de euro de fiecare tonetă, plus  încã alţi 1250 euro, diferența de onorariu ce rămăsese restanță de la prima tranzacţie.

În acest moment, învinuitul i-a spus denunțătorului că nu mai este sigurã realizarea obiectivului, dar nici restituirea spăgii, pentru că banii dați unui funcționar mai înalt din Primărie au fost…cheltuiți!

Printre probele administrare de anchetatori se află şi o serie de înregistrări ambientale dintre învinuitul Catalin Lupu şi  unul dintre superiorii sai. Una dintre înregistrări a fost preluată chiar în sediul Serviciului Judeţean Anticorupţie din Constanţa.

O altă înregistrare arată cum cei trei suspecţi încercau să scape de învinuirile care li se aduc.

Ceilalți doi funcționari din Primărie vor fi cercetați în continuare de procurorii anticorupție, întrucât au funcţii de conducere în aparatul administrativ local.

Reporter: Cosmin Bele ; Imagine: Andrei Seleverdeanu