Social-democratii se pregatesc să-şi aleagă noua conducere

congres PSDSocial-democratii se pregatesc să-şi aleagă noua conducere, în cadrul Congresului Extraordinar care a început astăzi, la București. Aproximativ 5.000 de membri PSD sunt aşteptaţi să participe la reuniune. Miza este împărţirea posturilor de vicepreşedinţi, în timp ce Victor Ponta nu are emoţii pentru câştigarea unui nou mandat în fruntea partidului.

Printre invitați s-a numărat și fostul premier Adrian Năstase, care a fost primit cu aplauze. Acesta a declarat că nu va urca pe scenă pentru a susţine un discurs. Fostul prim-ministru asistă la lucrările Congresului alături de ceilalţi foşti preşedinţi ai partidului. La sosire, fostul premier a explicat şi de ce participă la congres.

Congresul a fost deschis de un discurs al președintelui formațiunii, Victor Ponta. Acesta a declarat că reuniunea reprezintă un moment de bilanţ al ultimilor trei ani pentru partid.

Congresul va continua și sâmbătă. În cadrul acestuia se vor desfășura și alegerile pentru conducerea partidului. Ca noutate, PSD a pregatit un sistem electronic in care fiecare delegat isi va scana buletinul de vot, prin intermediul unui cod de bare, la un terminal care inregistreaza optiunea acestuia, rezultatul votului fiind stabilit imediat dupa finalizarea procedurii.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Monica Vasiliev