SMURD pentru drumuri

Statul român și-a propus să le vină de hac companiilor private care nu vor să finalizeze lucrările de investiții ale infrastructurii rutiere. CNAIR va înființa propriile firme care vor monitoriza stadiile de execuție ale proiectelor demarate. Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a aflat joi la Botoșani pentru a dezbate cu autoritățile locale situația investițiilor în modernizarea unor drumuri de interes național. Infuziile de capital în proiectele de refacere a căilor rutiere Botoșani – Târgu Frumos sau Botoșani – Vama Stânca s-au aflat, printre alte obiective de investiții, pe agenda discuțiilor. Cu această ocazie, ministrul Transporturilor a comunicat intenția Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere de a înființa propriul sistem de intervenție urgentă în situația nerespectării clauzelor contractuale de către constructorii neserioși de drumuri.

“O prioritate la nivel naţional este crearea unor firme proprii în cadrul CNAIR, şi aici CNAIR s-a mişcat mult mai repede decât CFR, pentru a prelua acele şantiere unde firmele nu îşi îndeplinesc condiţiile contractuale. Evident, urmează rezilierea contractului şi se intervine imediat ca un fel de SMURD care să intervină şi să preia lucrările de unde au rămas, să le ducă la bun sfârşit. Acelaşi lucru îl vom face şi la CFR. Bani există şi scuze că nu vor mai putea fi că nu avem finanţări, şi vorbesc de bani de la bugetul de stat”, a afirmat Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor s-a declarat nemulțumit  de activitatea prestată de constructorii de drumuri neserioși.

Prezent vineri la Rădăuți, Răzvan Cuc a afirmat că va organiza săptămânal conferințe de presă pentru a prezenta stadiul lucrărilor.

”De pe 23 martie voi face câte o conferinţă la minister pentru a prezenta stadiul lucrărilor pe autostrăzile din România şi mobilizarea, ca să vadă toată lumea mobilizarea şi care sunt nemulţumirile şi supărările mele ca şi ministru, când văd că aceşti constructori, care fac o grămadă de bani în România, nu lucrează aşa cum trebuie.”,  a precizat ministrul Transporturilor.

În perioada următoare, se vor semna proiecte de infrastructură mare în valoare de 3 miliarde de euro. Pentru anul curent, CNAIR estimează construirea a 180 kilometri de autostradă, în condițiile în care în prezent sunt 807 kilometri.