SMURD Constanța la ceas aniversar

SMURD Constanța sărbătorește astăzi 10 ani de la înființare.  Din 2008 și până în prezent Serviciul Mobil de Urgență și Reanimare a devenit cel mai apreciat sistem de intervenție prespitalicească din România.

La 28 august 2008, în Dispeceratul pompierilor s-a primit primul apel pentru Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Constanţa. La acea dată, 5 medici tineri, asistente și paramedici sustinuţi de medicul şef coordonator – dr. Rodica Tudoran, porneau cu emoţie în această aventură.  Au trecut zece ani de la acel prim apel! Timp în care medicii, asistentele şi paramedicii au fost alături de cetăţenii județului Constanța.

De la copii la vârstnici, de la oameni de afaceri la nevoiaşi,cu  toţii au simţit măcar o dată, cât de importantă este munca echipelor de prim ajutor. Sunt văzuţi zilnic, alergând cu autospecialele într-o luptă continuă cu timpul.

Seviciul SMURD a fost înființat în România în anul 1990 de medicul român de origine palestiniană  Raed Arafat. În toți acești ani, întregului sistem i s-au adus importante îmbunătățiri pentru reducerea timpilor de răspuns și de intervenție.

Reporter: Cristina Niță ; Imagine: Zarif Armanbet