Slujbe de Înviere cu maximum de prudență

Slujbele de înviere care vor avea loc în județul Constanța vor strânge laolaltă sute de mii de credincioși. Pentru evitarea incidentelor neplăcute pompierii îi sfătuiesc să aibă mare grijă cu lumânările aprinse. Totodată preoții trebuie să pregătească în detaliu slujbele și să nu permită supraaglomerarea lăcașelor de cult.

Prudența este cuvântul care descrie cel mai bine slujbele de înviere  organizate anul acesta în întreaga țară.  Și la lăcașele de cult din întreg județul Constanța se vor strânge câteva sute de mii de credicioși. Angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență au comunicat deja parohiilor toate măsurile de siguranță care trebuie luate. Mai mult decât atât, credincioșii trebuie să aibă grijă la aprinderea și manevrarea lumânărilor.

Chiar și Patrarhia Română a trimis în urmă cu două săptămâni parohiilor din toată țara o serie de recomandări. Printre acestea se numără organizarea slujbelor numai în exterior acolo unde spațiul o permite. De asemenea slujbele de înviere se vor desfășura obligatoriu în afara bisericilor la lăcașele de cult aflate în construcție sau care sunt construite din lemn. O parte din biserici au făcut deja serioase investiții pentru ignifugarea lemnului și mutarea instalațiilor electrice, însă recomandările rămân în vigoare chiar și pentru cei care au luat aceste măsuri de siguranță.