Slujba înverii la Năvodari

Mii de credincioși din Năvodari au venit noaptea trecută la Biserica Buna Vestire să ia lumina sfântă. Împăcați sufletește și cu gânduri de mai bine, aceștia au asistat, smeriți, la slujba oficiată în fața lăcașului de cult.

Biserica din centrul orașului Năvodari a fost neîncăpătoare pentru toți credincioșii care au venit în noaptea învierii să ia lumina sfântă ce vestește învierea Domnului.

Mii de oameni anunțau, într-o singură voce, că Iisus a înviat din morți.

Aceasta este cea mai mare sărbătoare din an pentru creștinii de pretudindeni. În tot postul, dar mai ales în Săptămâna Patimilor, trebuie să fim mai buni unii cu ceilalți și să avem mai multă grijă de sufletele noastre.

Iisus a fost răstignit pe cruce pentru mântuirea noastră. Acest lucru constituie jertfa supremă prin care Fiul lui Dumnezeu a luat asupra Sa păcatele lumii. Să-l cinstim așa cum se cuvine.

Reporter: Cerasela Videanu ; Imagine: Adrian Florea