Situația traficului aerian la nivel național

Directorii generali ai aeroporturilor române, membre ale Asociației Aeroporturilor din România s-au reunit la malul Mării Negre pentru o ședință de lucru. Astfel de întâlniri se desfășoară periodic, la interval de un an, moment în care se fac publice realizările, statisticile la nivelul zborurilor și nevoile resimțite în tot acest răstimp.

David Ciceo, președinte al AAR și director general al Aeroportului Internațional Cluj a subliniat importanța accesării fondurilor europene pentru îmbunătățirea serviciilor și asigurarea unor zboruri sigure, considerat cel mai important aspect al acestei activități.

Bogdan Artagea, director al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu, a prezentat statistica zborurilor din zona noastră.

Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov a vorbit despre investiția în noul aeroport din zona Ardealului.

Marius Gârdea , directorul generel al aeroportului din Sibiu a vorbit despre adunarea genarală a asociaților, a prezentat o statistică a zborurilor din țara noastră în raport cu situația la nivel european și a ridicat problematica măsurilor de susținere a traficului aerian.

Corina Martin, președinte al Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România s-a arătat interesată de activitatea aeroporturilor din România.

Concluzia comună a acetei ședințe de lucru este una pozitivă, aeroporturile din țara noastră s-au dezvoltat mult în ultimii ani, iar în următorii 15 se așteaptă o dublare a numărului de persoane care aleg varianta traficului aerian. Dacă în 1996 erau 2 milioane de călători, în acest an se estimează 23 de milioane.

Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: George Dima