Situația finaciară a clubului dobrogean “Săgeata Năvodari” este dificilă

Încă o echipă , fostă prim divizionară este la un pas de desfințare, în fotbalul românesc. Săgeata Năvodari se vede pusă în fața faptului împlinit. Primăria nu mai poate, în baza legislației actuale, să ajute financiar clubul. Aceasta a fost concluzia la care au ajuns consilierii locali după ce au analizat cu răsponsabilitate situația.

Jucători prezenți azi la sediul primăriei Năvodari nu știau nici ei dacă se vor prezenta la meciul de sâmbătă.

În demersurile cu autoritățile, jucători năvodăreni au fost asistați de Mircea Burlacu, reprezentantul AFAN în teritoriu.Nici acestuia situația nu îi era clară.

Dacă Săgeata Năvodari nu se va prezenta la ambele jocuri care au mai rămas de disputat va fi exclusă din campionat. Se caută o soluție care să permită măcar prezența la un joc și în pauza competițională să se analizeze în liniște toate oportunitățile, inclusiv preluarea de către un investitor, ceia ce ar fi cea mai bună soluție, pentru a menține echipa în viață.

Reporter: Nicu Dolea ; Imagine: Nicu Cavachi