Sirian cu carnet de marinar fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat, în Punctul de Trecere al Frontierei Constanţa Sud Agigea, un cetăţean sirian, membru al echipajului unei nave sub pavilion Sierra Leone, care a prezentat la controlul de frontieră un carnet fals de marinar. Cetăţeanului sirian nu i s-a permis intrarea în ţară, iar armatorul navei a fost sancţionat contravenţional cu suma de 8.000 lei.

Un caz mai puțin obișnuit de trecere ilegală a frontierei de stat a României a fost dejucat de polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere al Frontierei Constanţa Sud Agigea. În dimineața zilei de sâmbătă, în urma controlului de frontieră efectuat asupra unei nave sub pavilion Sierra Leone, sosită dintr-un port bulgar, a fost descoperit un carnet de marinar care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că documentul este fals si aparţine unui cetăţean sirian, în vârstă de 26 de ani, care este încadrat în lista de echipaj pe funcţia de marinar. Bărbatul în cauză a declarat că a achiziţionat carnetul de marinar din Egipt, de la o persoană necunoscută, în schimbul sumei de 300 de dolari USD. Cetăţeanului sirian nu i s-a permis intrarea în ţară, iar carnetul de marinar, ce purta însemnele statului Panama, a fost ridicat în vederea expertizării. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de „uz de fals”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 323 din Codul Penal. De asemenea, armatorul navei, reprezentat de comandantul navei, un cetăţean sirian, în vârstă de 41 de ani, a fost sancţionat contravenţional cu suma de 8.000 de lei.

Redactor: Paul Alexe