Sinistrații din Corbu primesc, în continuare, ajutoare

La o lună după inundațiile provocate de o ploaie torențială, oamenii din localitatea Corbu primesc, în continuare, ajutoare pentru a-și reface casele afectate de viitură. Atunci, comuna Corbu a fost împărțită în două din cauza ploilor și a apei care a intrat în casele localnicilor până la brâu.

Natura s-a dezlănțuit cu furie acum o lună când comuna Corbu a fost ruptă de restul localităților din județ. Zeci de familii au fost afectate de șuvoaiele care au făcut prăpăd în calea lor.

Cei mai mulți dintre ei nu au mai putut salva mare lucru din casă, pentru că apa a intrat până la brâu în camere.

Mai multe firme au donat localnicilor materiale de construcții care să îi ajute pe oameni să-și refacă gospodăriile, iar o parte dintre familiile mai greu încercate de acest eveniment vor primi bani de la autoritățile din comună.

Vremea însă nu îi ajută pe cei care vor să se apuce de reconstruirea caselor.

Potopul a avut loc în noaptea de 12 spre 13 octombrie când județul Constanța se afla sub cod portocaliu de ploi. Precipitațiile au ajuns, atunci, la 176 de litrii pe metrul pătrat.

Reporter: Cerasela Videanu ; Imagine: Adrian Florea