Sinan Anefi a ajuns din nou pe masa de operație

Chinul și durerea par să nu mai ia sfârșit pentru Sinan Anefi, un bărbat în vârstă de 55 de ani din Constanța, diagnosticat cu artrită. De 13 ani, acestuia i-au fost amputate pe rând degetele  de la mâini și ambele picioare. De curând durerile începuseră să îi dea din nou târcoale așa că s-a văzut nevoit să meargă la spital. În urma controalelor efectuate de medici a aflat că are nevoie urgentă de încă o operație pentru evitarea apariției cangrenei. S-a împrumutat la vecini și cu speranță că agonia prin care trece va lua sfârșit s-a internat. Operația a decurs bine numai că tratamentul de după este costisitor iar bărbatul are un venit lunar extrem de mic. Ca și data trecută când l-au ajutat cu alimente, reprezentanții findației ‘Islamul Azi’ i-au promis că îl vor sprijini financiar ca să poată trece peste acest impas.

Sinan Anefi, locuiește singur în cartierul constănțean Henri Coandă. Nu are niciun ajutor, soția l-a părăsit cu mulți ani în urmă iar fiul încearcă să își găsească un loc de muncă în București. Este un caz disperat care are nevoie de sprijinul nostru pentru a merge mai departe. Cei care doresc să îi întindă o mână de ajutor indiferent sub ce formă pot apela numărul de telefon 0241 76 03 06.

Reporter: Camer Nita ; Imagine: Victor Nita