Simulare la limba română

Prima probă a simulării examenului de Bacalaurea, cea de la limba si literature română, nu a fost scutita de incidente. Patru elevi constănțeni au fost eliminați din sala de după ce au fost prinși în timp ce copiau BAC.

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=N4QlNzJkNhA[/youtube]

Simularea a fost realizată în condiţii identice cu cele de la examen, respectiv subiecte unice elaborate la nivel de judeţ şi săli de clasă supravegheate video.

Cei mai mulți dintre elevi sunt conștienți că simularea reprezintă un barometru pentru modul în care se vor prezenta și la examenul din vară. Alții, în schimb, nu dau mare importanţă simulării, pe care o văd ca fiind o simplă testare. Chiar dacă spun că subiectele au fost accesibile, cei mai mulți elevi s-au împotmolit lapunctele 2 si 3.Nu se așteaptă să obțină note mari la simulare dar spun că până la examen vor pune burta pe carte.

Pentru alții, simularea examenului de Bacalaureat a început cu stângul. 4 elevi au fost eliminați din sălile de examen după ce au fost prinși cu telefoane asupra lor. Este vorba de un elev de la liceul Călinescu și celălalt de la liceul Energetic. De asemenea, peste 800 de elevi au absentat de la simulare.

Rezultatele se vor afișa pe 18 martie. Lucrările vor fi corectate de cadrele didactice din unitatea de învățământ. Râmâne la aprecierea fiecărui profesor dacă trece sau nu notele în catalog.

Reporter: Camer Nita ; Imagine: Narcis Verdes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *