Simulare de accident chimic la Constanța

Un amplu exerciţiu de apărare în cazul unui accident chimic a fost desfăşurat de autorităţi la Şcoala gimnazială nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu” din municipiul Constanţa.

Elevii au fost evacuaţi din clase, după ce li s-au pus măşti de protecţie, iar ulterior au fost preluaţi de autobuze şi transportați în afara zonei de pericol.

“Alarma la dezastre”, a fost de 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele și s-a dat în timp ce copiii erau la orele de curs.

Conform scenariului, în urma unui incendiu la un depozit, s-a format un nor toxic care a impus evacuarea imediată a populaţiei din zona de risc.

“Elevii s-au comportat foarte bine şi au ascultat instrucţiunile profesorilor (…), iar finalul a fost transmis prin semnalul ‘Încetarea alarmei’ care constă într-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.”, a transmis administraţia locală.

Exerciţiul cu tema “Activitatea personalului didactic, personalului administrativ şi elevilor Şcolii gimnaziale numărul 16 în cazul producerii unui accident major în care sunt implicate substanţe periculoase” a fost organizat de municipalitate și s-a desfăşurat timp de o oră. La acțiune, au participat și cadre din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea”.

Redactor: Mihaela Țânțaru