Siguranța turiștilor de pe litoralul românesc va fi asigurată pe viitor de zeci de salvamari (VIDEO)

Proiectul a fost accesat de Asociația Națională a Scafandrilor Profesioniști și Salvamarilor din România în urmă cu 3 ani, ca urmare a unei deficiențe a numărului de personal specializat de pe litoral.

În cadrul proiectului care a durat 9 săptămâni, 421 de tineri au fost instruiţi ca salvamari profesioniști.

Alți 144 de tineri au urmat cursurile de scafandri într-un bazin special amenajat cu o adâncime de 25 de metri, iar 145 de persoane au acum calificarea de a conduce ambarcațiuni de până la 24 de metri destinate agrementului. Cursurile s-au desfășurat atât în cadrul centrului de formare cât și în mediul natural. Îndiferent de specializare, participanţii au recunoscut că antrenamentele au fost foarte grele iar probele extrem de drastice.

Proiectul a avut în vedere și amenjarea unui bazin special pentru scafandri, a unui bazin de înot, a unui spațiu pentru cursurile teoretice și un spațiu destinat cursurilor practice de prim ajutor. Proiectul în valoare de 4 milioane de euro a fost finanțat din fonduri europene și care ca dată de încheiere 1 noiembrie. Mai departe, cei interesați de cursuri de salvamari, cursuri de înot sau scafandri se pot adresa reprezentanților Asociației Naționale a Scafandrilor Profesioniști și Salvamarilor din România care vor susține în continuare ore la centrul de formare din Constanţa.

Reporter: Paula Moroi ; Imagine: George Dima