Și-a parcat mașina… într-un lac

O şoferiţă grăbită să intre în mall pentru cumpărături a uitat să tragă frâna de mână a mașinii. Așa că, de pe locul unde a parcat, mai exact pe malul lacului Tăbăcăriei, din Constanţa, încet, încet, mașina a luat-o direct în apă. La scurt timp după ce femeia a intrat în mall a fost sunată de agenții de la circulație, identificată după numărul de înmatriculare al autoturismului precum că mașina a părăsit locul parcării. Şoferiţa din Agigea a uitat efectiv să asigure autoturismul cu frâna de mână şi din cauza unei înclinări a parcării, acesta a luat-o la vale şi s-a oprit cu botul în apă. O maşină de tracatare auto a scos autoturismul serios avariat după baia făcută în plină iarnă.

Redactor: Cristina Niță