Sfîrșit cumplit pentru două femei, mama și fiică, din comuna constănțeană Limanu

Imaginile surprinse de un martor sunt de-a dreptul dramatice. Flăcările au cuprins întreaga locuință și nu le-au dat nicio șansă să scape celor două femei dinăuntru.

Pompierii au dus o luptă crîncenă cu focul, însă a fost prea tîrziu pentru a le mai găsi pe femei în viață. Casa a ars aproape în totalitate, iar trupurile neînsuflețite ale celor două victime au fost carbonizate.

Vecinii spun că mama și fiica locuiau împreună și duceau un trai modest. Casa nu era racordată la rețeaua de curent electric, iar cel mai probabil nenorocirea a fost provocată de soba cu care cele dpuă se încălzeau.

Ancheta a fost preluată de politiștii criminaliști precum și de un procuror, însă, din primele cercetări nu există suspiciuni cu privire la decesul celor două femei, acesta survenind în urma intoxicării cu monoxid de carbon și ulterior a arsurilor suferite.

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: Bogdan Grigorescu