Șezătoare tradițională în Medgidia

Biblioteca municipală a găzduit evenimentul realizat în colaborare cu Asociația soțiilor de cadre militare și un grup de iubitoare a tradiţiilor româneşti. Doamnele și-au propus să participe la o serie de şezători, în cadrul cărora îşi vor coase propria IE tradiţională şi vor face schimb de informaţii şi tehnici. Iubitoarele de arta populară spun că vor avea de meșteșugit, împreună, mult timp de acum încolo…

Sala de lectură a Bibliotecii municipale din Medgidia a fost plină de prosoape, mileuri, dar și diverse modele de ie. O atmosferă frumoasă, ca a unei case de la țară, ceea ce ne face să ne gâdim la momentele de sărbătoare petrecute în mediul rural. Asta au urmărit organizatorii care spun că încearcă să renască dragostea față de arta tradițională românească.

Costumul popular nu a fost uitat. Astfel că, încă de la prima întâlnire, participantele au aflat că se vor confecționa costume tradiționale. Chiar dacă nu cunosc prea multe despre această tehnică, doamnele se declară optimiste.

În tradiția românească, șezătoarea este o adunare de mici dimensiuni, specifică mediului rural. Cei care participă la întâlniri lucrează, cântă și povestesc diverse istorioare. La Medgidia, întâlnirea doamnelor a avut ca scop păstrarea și conservarea tradițiilor meșteșugărești.

Redactor: Andreea Barbu