Sesiuni de informare CCINA

Sesiune de informare la sediul CCINA, în cadrul căreia a fost prezentat Programul Operațional Regional 2014- 2020.  S-a stabilit suma care va fi alocată intreprinderilor mici și mijlocii, respectiv 25,7 milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene.

Conform conducerii Camerei de Comerț, Industrie , Navigație și Agricultură, finanțarea poate ajunge la un milion de euro pentru fiecare firmă ce participă la competiția de proiecte, însă, prin această oportunitate  nu se pot finanța programe ce au legătură cu agricultura, ci doar doar cele din domeniul industriei.

Competiția este una acerbă și asta pentru că multe firme constănțene sunt interesate de aceste fonduri europene.

În cadrul aceluiași eveniment, a fost prezentat și programul MY SMIS 2014. Este vorba de, un sistem informatic unic, pentru toate programele operaționale. Mai precis, toți cei care doresc să acceseze fonduri europene, vor putea solicita finanțări nerambursabile pentru perioada Programului Operațional Regional. În ceea ce privește turismul, conducerea CCINA vine cu vești bune.

Precizăm că, cei interesați de accesare de fonduri europene, precum și informațiile detaliate privind depunerea proiectelor pot fi obținute din Ghidul Solicitantului condiții specifice de accesare a fondurilor. Ghidurile le puteți consulta la adresele: www.adrese.ro sau www.inforegio.ro

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea