Ședință CSAT: România trebuie să mențină unele măsuri!

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații de presă, miercuri, după şedinţa CSAT, în cadrul cărora a menționat, printre altele, că Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru 2020 – 2024 vizează, pe lângă apărare, politica externă, ordinea publică, educaţia, sănătatea, economia, mediul, securitatea energetică sau cea cibernetică. Preşedintele a explicat că siguranţa cetăţeanului rămâne un element cheie.

Președintele a explicat că noua strategie se impune din cauza impactului din punct de vedere economic și medical pe care l-a avut pandemia la nivel global.

În cadrul ședinței CSAT, au fost discutate și alte subiecte, pe care șeful statului le-a menționat pe scurt.

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut câteva precizări și cu privire la evoluția epidemiei de coronavirus în România, precizând, printre altele, că există posibilitatea ridicării restricțiilor mult mai repede, dacă cetățenii dau dovadă de vigilență.

Şeful statului a reiterat, astfel, importanţa purtării măştii şi a menţinerii distanţei între persoane în combaterea epidemiei de coronavirus.

Redactor: Daniel Albu