Secția de Traumatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța este aproape plină

Numărul celor care au ajuns la spital cu fracturi a crescut foarte mult în ultimele zile. În doar 24 de ore, la Unitatea de Primiri Urgențe s-au prezentat numai puțin de 66 de persoane. Dintre aceștia, 8 pacienți au avut nevoie de internare.

Secția de Traumatologie a Spitalului Clinic Județean  de Urgență Constanța este aproape plină. 47 de pacienți se află în acest moment în spital, iar 12 dintre aceștia au fost internați, în mai puțin de 24 de ore.

Acest tânăr, spre exemplu, a vrut să ajute pe cineva să iasă cu mașina din parcare. Din cauza gheții de pe carosabil a alunecat și și-a rupt piciorul. A încercat să se trateze “băbește”. A pus gheață pe piciorul care i se umflase între timp, însă și-a dat seama că nu este de glumă, astfel că a sunat la 112, iar un echipaj de la Serviciul Județean de Urgență l-a transportat la spital.

Nici acest bărbat nu a fost mai norocos. El voia să urce în mașină și din păcate a alunecat. Însă, din fericire, nu i-a fost afectat și simțul umorului.

Și numărul prezentărilor la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului a fost record. Într-o singură zi peste 60 de persoane au ajuns aici, cu fracturi. În condițiile în care, guvernanții au stabilit ca zilele de 23 și 24 ianuarie să fie libere, la nivelul conducerii spitalului s-a luat decizia să fie programate intervenții chirurgicale și luni, din cauza numărul foarte mare de cazuri care necesită astfel de operații.

Medicii îi sfătuiesc pe oameni să poarte încălțăminte adecvată pentru condițiile meteo și să nu iasă din casă decât în cazuri care nu suportă amânare.

Redactor: Cerasela Videanu