Secția de Pediatrie, în sfîrșit, renovată

Conducerea spitalului recunoaște că sunt probleme mari pe Secția de Pediatrie, mai ales că orașul de la malul mării nu are un spital special pentru copii, așa că toate cazurile din județ ajung aici. Spațiul este vechi și nerenovat de ani buni, iar condițiile sunt vitrege, atît pentru medici, cît mai ales pentru pacienți.

În ciuda acțiunilor de igienizare, nereguli au fost semnalate și la medicala I, acolo unde pacientele spun că au avut chiar și șobolani în cameră.

Toate aceste aspecte cu care pacienții internați la spitalul județean se luptă de ani buni au ajuns, în sfîrșit, se pare, la Ministerul Sănătății. Și asta după numeroasele scandaluri de presă legate de numele celei mai mari unități sanitare de la noi, dar și după drama familiei din Năvodari, urmată de strigătele de disperare ale mămicilor de la Constanța.

Renovarea Secției de Pediatrie a Spitalului Clinic Județean Constanța costă în jur de 5 milioane de lei, iar lucrările ar urma să înceapă din luna martie a acestui nan.

O parte din bani, 3,5 milioane de lei vin de la Minister, iar restul de la Consiliul Județean Constanța.

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: George Dima