Secretarul general adjunct al guvernului, Dan Mihalache, a fost demis

Secretarul general adjunct al guvernului, Dan Mihalache, a fost demis de premierul Victor Ponta. Neoficial, liberalul a fost schimbat din funcţie din cauza unor declaraţii considerate anti-americane. Premierul Ponta şi liderul PNL, Crin Antonescu au găsit însă alte explicaţii.

Premierul Victor Ponta a explicat că, din funcţia pe care o deţinea, Mihalache a dat mai multe declaraţii nepotrivite. Ponta a confirmat înlocuirea din funcţie a lui Mihalache cu Andreea Lambru.

În ciuda faptului că a fost demis de Ponta, Dan Mihalache nu pare prea afectat de decizie.

Premierul Victor Ponta l-a demis pe Dan Mihalache din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, după consultarea liderului PNL Crin Antonescu. Conform unor surse oficiale, motivul demiterii lui Mihalache este legat de faptul că acesta a spus că dacă parteneriatul cu Statele Unite depinde de ANI, atunci “mai bine fără”. După demiterea lui Mihalache postul nu a rămas vacant, Andreea Lambru fiind numită în funcția de secretar general adjunct al Guvernului. Andreea Ioana Lambru, în vârstă de 27 de ani, a fost director de cabinet al lui Radu Stroe, este secretar general adjunct al PNL şi director comercial la Sucursala de Administrare şi Întreţinere a Fondului Imobiliar a RA-APPS.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Raluca Damian / Doina Sirbu