Se trece la ora de vară

Ca în fiecare an, România va trece în ultima noapte de sâmbătă spre duminică a lunii martie la ora de vară. Ceasurile se vor da înainte cu o oră. Această modificare va face ca ora 03.00 să devină ora 04.00. Și transportul feroviar își va ajusta activitatea la ora oficială de vară.

“Trenurile de călători vor circula după ora actuală de iarnă până în noaptea de 30/31 martie anul curent la ora 3:00, care va deveni ora 4:00. După ora 4:00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 3:00, care va deveni ora 4:00, îşi vor continua mersul până la staţia de destinaţie, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4:00 – 5:00, trenurile vor pleca în ordinea rangului”, au precizat reprezentanţii companiei CFR Călători.

Între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, traficul feroviar  se va derula potrivit graficelor din mersul trenurilor.

Orologiile se vor da înainte în toate statele membre ale Blocului Comunitar. Ajustarea ceasurilor cu o oră în fiecare primăvară și toamnă se va aplica până în anul 2021. Legislativul european a votat în data de 26 martie în favoarea renunțării la acest mecanism.

Redactor: Mihaela Țânțaru