Se schimbă rolurile între părinți

Și tații se vor ocupa de schimbatul scutecelor. Cel puțin asta prevede o directivă europeană, care menționează că de la 1 martie, ambii părinți vor fi obligați, oficial, să aibă grijă de bebelușul lor.

România pune astfel în aplicare o directivă europeană care spune că și tatăl, mai mult absent în viața celui mic, trebuie să-i schimbe scutecele și să-i pregătească masa. Astfel, măcar o lună din concediul de un an al mamelor, le va reveni obligatoriu taților. În acest timp, mama va merge la muncă și nu va mai primi în acea perioada indemnizația de creștere a copilului, dar, în schimb, partenerul ei va beneficia de acest drept, calculat după aceeași regulă: 75 % din media veniturilor nete, realizate în cele 12 luni dinaintea nașterii bebelușului. Suma alocată creșterii copilului nu poate depăși 3.400 de lei și, până acum, putea fi luata ori de mama, ori de tată, după cum își dorea fiecare cuplu în parte. Noua reglementare europeană se aplică pentru copiii născuți după 1 martie 2012.

Redactor: Doina Sîrbu