Se pot depune cererile pentru biletele de odihnă şi tratament

Anunț important pentru persoanele de vârsta a treia! Începând de săptămâna aceasta, Casa Judeţeană de Pensii Constanţa a început să primească cererile pentru biletele de odihnă şi tratament.

Reprezentanții Casei Judeţene de Pensii Constanţa au anunțat că s-a dat startul înscrierilor pentru pentru biletele de odihnă şi tratament. Conducerea instituției se așteaptă la multe cereri din partea persoanelor vârstnice care au nevoie de atenție sporită în ceea ce privește sănătatea.

De menționat este faptul că fiecare bilet în parte include 12 zile de tratament, trei mese zilnice și diferite proceduri. Pentru a intra în posesia acestora, solicitanții trebuie să depună la sediul instituției o cerere tip, o adeverință de la medicul de familie, o copie a actului de identitate, cuponul de pensie sau în cazul angajaților, o adeverință de salarizare.

Cererea însoțită de actele menționate se pot depune la sediul Casei Judeţene de Pensii Constanţa iar contravaloarea biletului se va achita de solicitanți în momentul ridicării acestuia. În cazul pensionarilor, prețul unui bilet este de 50% din valoarea pensiei brute, iar în cazul altor categorii de persoane prețul diferă în funcție de venit.

Anul acesta s-a hotărât ca tariful maxim acceptat pentru un bilet de tratament balnear să fie de 1.684 lei pentru un bilet la categoria două stele și 1.764 lei pentru un bilet la categoria trei sau patru stele.

Solicitanții trebuie să știe că, în cursul unui an calendaristic, se poate elibera un singur bilet de tratament balnear aceluiași beneficiar, indiferent dacă este cu plata unei constribuții sau gratuit.

Redactor: Ramona Caba