Se încearcă o resuscitare a Institutului Cantacuzino

Institutul Cantacuzino va trece în subordinea Mininsterului Apărării Naționale. Premierul Mihai Tudose și-a exprimat dorința ca Institutul să fie scos de sub tutela Ministerului Sănătății și să fie transformat în unitate militară, sperând că astfel acesta va redeveni functional.

Mihai Tudose declarase, în urmă cu o lună, că își dorește trecerea Institutului Cantacuzino de la Ministerul Sănătății la Ministerul Apărării Naționale și transformarea acestuia în unitate militară. Iată că, în ședința de joi, 21 septembrie, Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență care duce la îndeplinire acest obiectiv.

Mircea Dușa, Secretarul de stat în cadrul Ministerului Apărării, a declarat că, după aprobarea Ordonanței de Urgență, se va proceda la predarea-primirea Institutului și în 30 de zile se va alcătui noua organigramă. Personalul noii unități va fi atât civil cât și militar. Una dintre primele măsuri vizate de noua administrație va fi accesarea de fonduri europene.

Într-un comunicat emis de Guvern, se specifică:

”În vederea asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei … se înfiinţează Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” denumit în continuare Institutul Cantacuzino, în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, cu sediul în municipiul Bucureşti…”

Potrivit premierului Tudose, echipa de acum a Institutului este autoarea situaţiei în care acesta se află și prima măsură în vederea remedierii problemei va fi numirea unui nou manager. Repunerea în funcțiune a acestei unități ar presupune costuri în jurul a 50 de milioane de euro.

”Am sentimentul și speranța că o mână forte, alături de un proiect bine stabilit, vor îndeplini această misiune de importanță națională” a declarat premierul.

Redactor: Ramona Caba